CFR Călători introduce plata cu cardul a biletului în tren

În ziua în care locomotiva unui tren de călători care circula pe ruta Arad-Timișoara a luat foc , am primit un comunicat de la CFR Călători, care anunță că introduce plata cu cardul a biletului în tren. Din păcate, nu este o soluție valabilă pentru TOATE trenurile, ci doar pentru atru dintre trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă… Ce e drept, le-am folosit și eu pe acelea, când am fost la meciurile de la Euro 2020 și, de multe ori, ghișeul de bilete era închis și trebuia să cumpăr biletul de la ”naș”, în tren. Cash!

Soluția dezvoltată în colaborare cu BCR permite ca pe dispozitivele din tren să poată fi efectuate plăți atât cu cardul bancar, dar și cu un smartphone sau smartwatch asociat cu un card bancar. În acest moment, dispozitivele permit achiziționarea a doua tipuri de bilete: bilet pentru adulți (10 ani +), cu un cost de 4 lei și bilet pentru copii (cu vârsta între 5-10 ani, călătoria fiind gratuită pentru cei sub 5 ani), cu un cost de 2 lei. Călătorii nu plătesc niciun comision pentru achitarea contactless a călătoriei în tren, indiferent de banca emitentă a cardului.

CFR Călători este unul dintre partenerii tradiționali BCR, pentru care banca furnizează sistemele POS pentru plata cu cardul la casieriile CFR, dar și sistemele de plată pentru automatele de vânzare bilete, amplasate în incinta gărilor, cât și pentru tichetele achiziționate online de pe site-ul instituției.

Sper doar ca Ministerul Transporturilor să considere acesta un studiu de caz pentru implementarea viitoară a sistemului în cât mai multe trenuri. Spre exemplu, în cele de navetiști, care sunt de scurtă distanță, unde lumea nu prea cumpără bilete și folosesc celebrul sistem de mers ”cu nașul”. Și, de ce nu, pe toate trenurile, pentru că pot fi cazuri în care nu apuci să cumperi bilet, deși ești de bună-credință.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *